Drumeții, trasee, peșteri
Trasee pentru drumetii in jurul statiunii Olanesti:
– satele Tisa si Gurguiata – Olanesti – satele Tisa si Gurguiata – Schitul Bradu – Olanesti – Schitul Iezer – Pestera “Sf.Antonie” – Olanesti – Schitul Iezer – Schitul Pahomie – Schitul Patrunsa (se recomanda o alocare stricta a timpului deoarece pentru a ajunge pana la Patrunsa este nevoie de 9 ore in medie) – Olanesti – Manastirea Frasinei – spre izvoarele raului Olanesti – Olanesti – “Piatra scrisa” – Olanesti – Lacul Frumos (Mosoroasa).
Cura de teren se face treptat, cu un efort fizic moderat, pentru a cruta organismul bolnav si obosit.
La schituri si la manastiri, se poate manca sau dormi peste noapte, dupa caz si in functie de posibilitatile si regulile bisericesti.
Pentru turistii antrenati sau obisnuiti cu efortul fizic, in Masivul Buila-Vanturarita se pot efectua trasee, care sunt marcate pentru o usoara orientare in teren:
– Olanesti – Valea Olanesti – Muntele Stogu – Cantonul Cheia; marcaj- banda rosie.
– Olanesti – Valea Olanesti – Comanca – Muchia Gropile – Munchia Cainelui – Dosul Pamantului – Lotrisor; marcaj- cruce albastra apoi banda albastra.
– Olanesti – Manastirea Frasinei – Fruntea lui Dat – Dosul Pamantului – Lacul Doamnei – Lotrisor; marcaj- nemarcat pana la Frasinei, apoi banda albastra.
– Olanesti – Cantonul Cheia – Curmatura Comarnicelor – Paraul de Piatra- Muntele de Piatra- Intre Rauri; marcaj- triunghi rosu.
– Olanesti – Cantonul Cheia – Curmatura Comarnicelor – Paraul de Piatra – Muntele de Piatra – Vf Piatra; marcaj- triunghi rosu pana la Muntele de Piatra, apoi punct rosu.
– Olanesti – Schitul Iezer – Schitul Pahomine – Schitul Patrunsa; marcaj- cruce rosie.
– Olanesti – Cantonul Cheia – Muntii Capatanii (muchia Stana Batrana); marcaj- triunghi rosu.
De retinut:
Informati-va bine asupra oricarui traseu!
Traseul pe Valea Cheii este interzis in amonte, desi apar unele semne rosii, nu este recomandabil sa le urmati, deoarece Valea Cheii, extrem de accidentata, prezinta in Cheile Recea dificultati alpine.
Atentie la vipere, semnalate si pe stancariile muntilor!
Nu se recomanda nici unul dintre traseele de mai sus iarna!
Zone pentru alpinism tehnic:
– Masivul Vanturarita – Stogosoarele – Stogu – Claia Stramba – Vanturarita
Pesteri
Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul
Pestera „Sfantului Grigorie Decapolitul” sau “Pestera Liliecilor”, este declarata monument istoric de categoria A, situata pe versantul drept al cheilor, la 850 de metri altitudine si adaposteste doua biserici: „Intrarea in Biserica”, datata inainte de anul 1633 si „Sfintii Ingeri”, din 1782.
Pestera Liliecilor, are o lungime de 250 metri, este electrificata in intregime, punctul de plecare este de la manastirea Bistrita, judetul Valcea.
Pestera este destul de mica si poate fi vizitata in timpul zilei pentru ca beneficiaza de iluminare naturala de la o deschizatura in peretele de stanca, ce ofera o priveliste interesanta a Cheilor Bistritei.
Numele de Pestera Liliecilor vine de la colonia de lilieci care traieste in galerii si care este protejata de lege.
Numele de Grigorie Decapolitul vine de la faptul ca, in vremuri de restriste, calugarii ascundeau aici moastele sfinte.
Are doua deschizaturi spre est (inspre raul Bistrita), iar accesul se face pe o poteca abrupta numai prin deschiderea din aval.
Galeria de la intrare se termina dicolo de blocul de calcar suspendat, unde o scara pe partea dreapta, ne conduce intr-o galerie larga.
De aici drumul se continua in trei directii:
-prima, spre dreapta, coboara pe treptele sapate, in galeria Mare, care se termina cu deschiderea nordica a pesterii
-a doua, spre dreapta, ne introduce intr-o galerie de 30 de m, numita si galeria Izvorului , etajul mijlociu al pesterii.
Galeria se stramtoreaza progresiv si se termina cu doua bazine de apa numite de localnici “Izvorul”.
-a treia, se continua din galeria principala si adaposteste colonia de lilieci.
Undeva in stanga se afla biserica Ovedania, unde pe vremuri de restriste erau ascunse moastele Sf.Grigore Decapolitul
Rezervatia Muzeul Trovantilor
Muzeul Trovantilor este o zona care a fost declarata rezervatie naturala de interes national în anul 2005.
Straniile formatiuni sunt construite predominant din siliciu pietrificat si stau raspandite prin vai si dealuri.
Taranii din zona le-au numit “pietrele care cresc”.
Forma lor, asemanatoare unor tuberculi, se repeta de la dimensiunea de cativa mm. pana la formatiuni care ating 6-10 m.
Cele mai mari pietre de acest fel au fost deja adunate la “Muzeul trovantilor” ( denumirea stiintifica a rocilor).
Stranietatea acestor pietre rezida in formele aproape identice pe care le au.
In natura este aproape imposibil sa gasesti doua pietre care sa semene perfect una cu cealalta.
Ori pe dealurile de la Costesti ai sa gasesti mii de “indivizi” asemanatori.
O alta bizarerie a locului este aceea ca, in urma unei ploi de pilda, nisipul ud incepe sa prezinte cam in 30-40 de minute mici elemente in formare, asemanatoare cu pietrele mari din preajma, care te duc automat cu gandul la o “inmultire” si “crestere”.
Cele foarte mici sunt sfaramicioase si prezinta chiar niste excrescente ce sugereaza radacinile.
Cele mari au un miez dintr-o roca extrem de dura, in timp ce zona lor periferica pastreaza caracterul nisipos.
Daca sunt taiate, sectiunile seamana cu un trunchi de copac, prezentand “inele” de dimensiuni, culori si specificitati particulare.
About Post Author
